Acad. Ovidiu Bojor: „Medicamentul primordial este alimentația – Suntem ceea ce mâncăm”

Acad. Ovidiu Bojor a ajuns la aproape 95 de ani și este un exemplu pentru toți oamenii. Modul său de a trăi, de a se alimenta și de a gândi este, cu siguranță, cheia longevității domniei sale. Invitat în studioul Digi24, academicianul a povestit din nou cum este recomandat să trăim, pentru a avea o viață tihnită, frumoasă și pozitivă.

Cel mai important lucru în viziunea academicianului este iubirea. Iubirea față de Creator și față de creație. Ovidiu Bojor spune că atunci când îl invidiem pe aproapele nostru ne otrăvim sufletul.

Important este să mergem mereu înainte, în lumină, spre lumină, cu umbra în spate. Când ne abatem de la această traiectorie, ne preia umbra și nu ne mai ghidăm după lumină, iar lumina este, desigur, iubirea.

Cât despre stilul de viață, maestrul ne învață că este important să ne împărțim ziua în 3 de 8. Obligatoriu, 8 ore de muncă, ore alocate câștigării traiului, aspect important atât pentru fizic, cât și pentru psihic.

Nu trebuie să ne fofilăm de la treaba zilnică, să nu facem pauze prea multe, cât despre cafea și țigări, este de la sine înțeles că nu ne aduc nimic bun.

Următoarele 8 ore, este important să le dedicăm pasiunilor noastre, adică activității care ne bucură sufletul. Iar alte 8 ore, neapărat odihna prin somn natural, neajutat de medicamente.

Ovidiu Bojor ne sfătuiește la emisiunea ”Tinerețe fără bătrânețe” să începem ziua cu hrana vie, și anume cu fructe și legume, cu nimic prelucrat termic. Domnia sa la 95 de ani lucrează cu același sârg din tinerețe și are aceeași greutate ca acum 30 de ani. Supranumit părintele fitoterapiei, Ovidiu Bojor pune preț pe alimentația organică, biologică și ne sfătuiește să alegem doar produsele de cea mai bună calitate.

Academician Ovidiu Bojor: „Suntem ceea ce mâncăm”

Acad. dr. Ovidiu Bojor: Pentru mine medicamentul primordial este alimentația. Suntem ceea ce mâncăm. În funcție de calitatea alimentației, vorbesc acum de corpul fizic, dar care influențează și psihicul.

Alimentația naturală, cât mai puțin procesată, împărțită în trei mese principale și două gustări pe zi, iar cantitativ – cantități foarte reduse. Totdeauna mă scol de la masă cu 10-15 minute înainte de a mă simți sătul.

Și niciodată nu intru la masă ca să infulec. Primul lucru, care e foarte important și pe care l-am moștenit din copilărie, un minut de reculegere, iar după aceea o să începi liniștit să mănânci.

Loading...